„Noi am ridicat şi am dărâmat turnuri în ultimii ani”. Am zis asta la un moment dat, într-o discuţie cu nişte colegi de redacţie. Sigur, era o glumă. Noi, ca ziarişti, nu avem nimic de-a face cu turnurile (nici măcar cu garsonierele, unii dintre noi), nu facem decât să scriem despre ele. Dar cred că, de fapt, cam asta ar fi sinteza ultimilor 3 ani de piaţă imobiliară la Cluj, ani care au prins vârful, dar şi căderea.
Din 2007 am început să scriem despre turnul de 15 etaje, despre altul de 27, despre unul de 30, despre propunerea de 35. Erau amplasate prin mai tot oraşul, fără ca cineva să fi auzit de studii de altimetrie ori de strategie în această privinţă pentru Clujul care nu prea avea turnuri, în afară de cele de catedrale. Prin a doua jumătate a anului 2008 am început să ne întrebăm dacă se mai fac. În tot anul 2009 am scris cum nu se mai face nici turnul “X”, cum nu mai începe nici proiectul “Y”, cum “Z”-ul e amânat fiindcă n-ar avea clienţi şi cum n e blocat din lipsă de finanţare. Aşadar, s-au ridicat (numai pe planşete) proiecte gigant pentru piaţa ante-2007 şi apoi s-au dărâmat. Planurile dezvoltatorilor. După inaugurarea marilor centre comerciale din toamna 2007, părea că alte şi alte proiecte de zeci de milioane de euro urmau să apară: nu mai era un magazin, era mall sau galerie comercială, nu mai era o clădire de birouri de trei etaje, era un complex de 50.000 mp (şi 15 etaje), nu mai era un hotel de 40 de camere – mare, la Cluj – ci unul de 150, nu mai era un bloc de 20 apartamente, erau ansambluri de peste 500 de locuinţe. Dacă proiectul anunţat nu avea mai mult de 500 de locuinţe, informaţia merita să intre numai ca ştire de coloană. Hai, fie, talpă (adică materialul ăla mai puţin important din josul paginii). Cam aşa arătau proiectele anunţate de dezvoltatori ori prezentate de arhitecţi în şedinţele Comisiei de Urbanism, care deveneau tot mai interesante. Câteva au demarat şi s-au blocat. Altele, puţine, au început, dar merg în ritm de melc. Cele mai multe din proiectele acestea nu au mai prins şantierul. Explicaţiile: nu mai sunt fonduri de construit, nu mai sunt bani de cumpărat ce se construieşte, nu mai există piaţă.
Ok, asta a fost. Ce urmează? Nu mai ştie nimeni. Nu mai dă nimeni pronosticuri. Nici companiile internaţionale cu proiecte aici, nici oamenii de afaceri locali, nici agenţii imobiliari, nici analiştii, nici evaluatorii.
„Trebuie să înceapă un proiect mare ca să prindă curaj şi alţii”, mi-a zis recent o persoană care lucrează în imobiliare de ceva ani. De acord. Aici e legătura cu titlul. Când zic Burj Khalifa nu vreau să sugerez să se facă la Cluj un turn de 828 m pe care să îl botezăm cu numele conducătorului emiratului rival şi salvator. Zic de un proiect-semnal (care poate să aibă mai puţin de 10 etaje). Zic că dacă dă cineva drumul unui proiect de mari dimensiuni poate să mai dezgheţe atmosfera. Faza speculatorilor s-a încheiat, se zice. Sper să fie aşa. Sper, ca locuitor al oraşului ăstuia, care trece zilnic printre dovezile boom-ului de anii trecuţi, printre urâţenii grandioase şi cartiere rurale, ridicate fără (măcar) trotuare. Dar de un hotel de cinci stele de lanţ internaţional e nevoie, de nişte birouri cu adevărat de clasă A e nevoie, de locuinţe decente la preţuri decente e nevoie. Aşadar, poate vom vedea un micuţ Khalifa la orizontul lui 2010. Şi o piaţă ceva mai decentă de aici încolo, unde cei care construiesc să se priceapă într-adevăr la construcţii şi în care cei care anunţă proiecte să aibă şi nişte studii de piaţă fundamentate care să le justifice. Am repetat „decent”, ştiu – nu e o greşeală care trebuie scoasă la editare.
a consemnat pentru blogul Grup de Lux:
Kristina Restea
redactor Ziua de Cluj
http://kristinarestea.wordpress.com/
Leave a Reply