Spiritul de întreprinzător îi face pe afacerişti să “simtă” unde merită să-şi bage banii. Aşa şi nu altfel a fost după Revoluţie, când găseam la colţul blocului “mici afacerişti” cu ciungă sau “bonibon”, “suc la Tec” sau blugi din Turcia. Aşa şi nu altfel a fost mai târziu cu consignaţiile, cu ABC-urile şi acum, iată, cu unele dintre afacerile imobiliare.
Desigur, diferenţa între unele afaceri imobiliare şi toate celelalte afaceri de pînă atunci e că la prima ne-am permis să vîrîm adaosuri comerciale peste limita bunului-simţ. Dar cine era să ştie cît a costat metrul-pătrat construit, când singurul preţ la care se puteau raporta cumpărătorii era, în cel mai bun caz, cel al vecinului, care vindea pe tarlaua din Floreşti alte 40 de apartamente?
Mulţi samsari imobiliari au luat un credit, au cumpărat terenul, au antamat un excavator să sape fundaţia şi au scos proiectul la vânzare, de pe planşă, promiţând condiţii excelente, finisaje de lux, spaţii generoase, vecini discreţi, spaţii de garaje sau cine ştie mai câte. Când într-un final livra nefericitului cumpărător finisaje de două parale cu cea mai ieftină vopsea lavabilă – căci..cine putea observa diferenţa pe perete? – întrerupătoare din plastic ordinar, uşă metalică made-in-China sau parchet de două parale, era deja prea tîrziu: contractele erau semnate, împrumutul era deja luat de la bancă, avansul era plătit. Mai rămînea doar ca nefericitul înjugat pe viaţă la împrumutul bancar să-şi plătească mai departe dările pe naivitate.
Se poate şi mai rău: unii cărora li s-au promis locuri de parcare au observat că la demisol locuiesc vecini, în spaţiul de parcare lăcomia bişniţarului îl împinsese să mai amenajeze o locuinţă pe care – culmea! – a şi vîndut-o. Sau, unii care au cumpărat un apartament antamîndu-se pe viaţă şi s-au trezit cu tavanul în cap.
erau alte vremuri, oamenii se înghesuiau să-şi cumpere casă, samsarii imobiliari se grăbeau să-şi umfle conturile, să cumpere terenuri – vă amintiţi? cică terenurilor nu le scade niciodată preţul! – să contracteze împrumuturi la bancă, să mai ridice un bloc în Floreşti, să mai cocoaţe un “duplex” din şase apartamente pe Cîmpului şi aşa mai departe.
Ei dragi afacerişti, este că lucrurile nu mai merg aşa de bine “ca pe vremuri”? Este că acum telefoanele de curtoazie ale băncilor s-au transformat în somaţii să achitaţi împrumutul cu care voi speraţi să ridicaţi 4 blocuri iar banii de pe 3 să vă rămînă în buzunare?
Ştiu că mulţi dintre voi nu mai dormiţi noaptea. Ştiu că vă pîndeşte banca la uşă, ştiu că vă amenininţă că vă ia gajurile cu care aţi garantat pentru împrumuturi, ştiu că aveţi terenuri care acum nu mai au nicio valoare şi ştiu – mai ales asta! – că cei cărora le-aţi vîndut apartamentele se uită chiorîş la voi. Pentru că uşa de la intrare nu se mai închide, pentru că tavanul se desprinde, întrerupătoarele s-au stricat după doar un an, uşa de la dormitor stă într-o rână iar gresia de la “apartamentele ultrafinisate” s-a dovedit din cea mai ieftină.
Şi nu îmi pare rău. Ba chiar mă încearcă o mare satisfacţie. Vă plimbaţi în maşini scumpe, aveaţi tupeu nemărginit, stricaţi bani în cazinouri şi trăiaţi pe picior mare pe banii fraierilor. Iată că se apropie scadenţa şi pentru voi.
Şi sper să primiţi cu toţii ce meritaţi.
Articol scris de Mihai Prodan
editor online Ziua de Cluj
blog: http://prodan.wordpress.com/
Leave a Reply